Copiii deseneaza

Imi amintesc primele desene ale copiilor mei, aidoma cu cele ale tuturor copiilor din lume, erau foarte simple: un cap, doi ochi, apoi conturul ce incadra inceputul unui chip... Urma nasul, zambetul, parul si abia mai tarziu incet, incet restul personajului.

Pe unele le-am pastrat, multe s-au pierdut, erau facute pe tableta aceea de plastic care stergea dintr-o miscare orice "greseala". Fara guma, fara risc de a murdari, dar si fara urme in timp. Era buna pentru a depasi frica de coala alba, pentru a reveni usor si a o lua de la capat cand nu le iesea din prima.

Odata pofta starnita, lumea de hartie a crescut si in ea au rasarit personajele primelor povesti auzite, ecouri ale desenelor animate sau ale primelor carti rasfoite. Cu gratie cuceritoare, zanele au pornit in alai, intr-un fel carticica plianta inchipuita de-o fetita de sase ani. Erau care mai de care mai gatite, cu baghete, coronite, baloane si fustite umbrele. Si mai erau desigur zanele dansatoare, cea albastra si cea roz, care si-a pus chiar ciorapii speciali cu buline!


Mai tarziu, personajele s-au inmultit si decorul s-a imbogatit cu detalii. Desena aproape orice, pe hartie si in continuare pe tableta de plastic, fluturi-fratiori, cai cu ochi mari, gene lungi si coama curcubeu, mereu alte zane, o pisica scapata parca in paleta de vopsele, o bufnita, o broasca, un urs, un portret de grup al familiei noastre si apoi toata familia de pisici pe care-o aveam pe atunci. Apoi super-eroine si fete fantastice, scufundatoare si imblanzitoare de animale salbatice, ingerasi si printese, toate cu aceeasi abundenta a detaliilor, atentie pentru costume si expresiile personajelor, construind amanuntint scenele si umpland paginile albe cu mereu alte povesti:

Pe la sase ani au inceput sa iasa din pagina si sa capete forma un fel de marionete, mici papusi de hartie, umplute cu vata si lipite ingenios cu scotch.